Dicționar de sinonime
Sinonime binevoitor
Cuvântul „binevoitor” are următoarele sinonime:
binevoitor ( adjectiv )
- serviabil
- amabil
- săritor
- cumsecade
- generos
Alte sinonime:
- afectuos
- cordial
- prietenesc
- prietenos
- afabil
- cald
- călduros
- prietenește
- compătimitor
- îngăduitor
- înțelegător
- mărinimos
- milos
- milostiv
- milosârd
- priincios
- priitor
- îndatoritor
- complezent
- prevenitor
- darnic
- filantrop
binevoitor ( adverb )
- cordial
- prietenește
- prietenos
Sinonime Apropiate
- amabil - binevoitor, gentil, serviabil, simpatic, politicos, cordial, prietenos
- favorabil - prielnic, avantajos, propice, priincios, binevoitor, generos, săritor, amabil, adecvat
- bun - cumsecade, de treabă, amabil, inimos, generos, binevoitor, blând, blajin, pașnic
- serviabil - săritor, amabil, îndatoritor, complezent, prevenitor, inimos
- înțelegător - binevoitor, cumsecade, îngăduitor, bun, generos
- amical - prietenesc, prietenos, cordial, amabil, afabil
- binefăcător - sprijinitor, binevoitor, generos, săritor, prielnic, folositor, binevenit, bun, util
- complezent - amabil, serviabil, îndatoritor, binevoitor, atent
- cordial - afectuos, amabil, prietenos, cald, afabil
- prevenitor - amabil, atent, curtenitor, politicos, serviabil
- familiar - apropiat, atașat, accesibil, afectuos, cordial, sociabil, prietenos, obișnuit, uzual
- galant - curtenitor, amabil, drăguț, gentil, politicos, atent, darnic, generos, culant
- îndatoritor - binevoitor, atent, serviabil, politicos, prevenitor
- mărinimos - generos, binevoitor, darnic, bun, nobil, filantrop
- afabil - binevoitor, amabil
Dex binevoitor
- binevoitor, ~oare 1-2 , (Persoană) care are bunăvoință. 3 Amabil.
- BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, , și (Om) care are sau arată bunăvoință; amiabil. ♦ (Om) amabil, prietenos. – Binevoi + -tor.
- BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, (Adesea substantivat) Care are bunăvoință; amiabil. ♦ Amabil, prietenos. – Binevoi + -tor.
- BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, (Despre oameni, despre manifestările lor) Care arată bunăvoință, care are bunăvoință, plin de bunăvoință față de cineva. Tata a tăcut, cu același zîmbet binevoitor pe față. SADOVEANU, N. F. 185. ◊ (Substantivat) Compuse o anonimă către Neagu, din partea unei binevoitoare. BART, E. 241. Nu știu cum să-i mulțumesc binevoitorului meu critic. CARAGIALE, O. III 25. – Pronunțat: -vo-i-.
- BINEVOITÓR, -OÁRE, binevoitori, -oare, (Adesea substantivat) Care are bunăvoință față de cineva. – Din binevoi + -tor.
- BINEVOITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește bunăvoință (față de cineva sau de ceva); predispus să înțeleagă situația grea în care se află cineva; înțelegător; amabil. Atitudine ~oare. /a binevoi + suf. ~tor
- binevoitor a. voitor de bine, care are bunăvoință.
- binevoitór, -oáre adj. Care-ți vrea bine, voitor de bine, care arată bunăvoință. Concurs binevoitor, gratuit. – Adv. Cu bunăvoință. – Și bine-voitor.
Antonime binevoitor
- Binevoitor ≠ răuvoitor, malițios