Dicționar de sinonime
Sinonime eres
Cuvântul „eres” are următoarele sinonime:
eres ( substantiv )
- prejudecată
- erezie
- superstiție
Alte sinonime:
- abatere
- culpabilitate
- culpă
- eroare
- greșeală
- păcat
- vină
- vinovăție
- necredință
- minciună
- absurditate
- rătăcire
Sinonime Apropiate
- erezie - eres, superstiție, eroare, rătăcire, greșeală, păcat
- pământesc - terestru, teluric, pământean, profan, laic, mirean
- privi - a se uita, a scruta, a vedea, a căuta, a (se) interesa, a (se) preocupa
- sacrat - sfânt, sfințit divin, ceresc, sacru
- schismă - dezbinare, sciziune, despărțire, neînțelegere, erezie
- feminin - femeiesc, muieresc
- geamlâc - ferestruică, gemuleț, vitraliu
- îngeresc - ceresc, angelic, sublim, pur, serafic
- îngriji - a purta de grijă, a se interesa, a se preocupa, a vedea, a se căuta, a se trata, a se doftori
- întreba - a chestiona, a interoga, a pune întrebări, a descoase, a se informa, a se interesa, a examina, a consulta
- lemnărie - cherestea, tâmplărie, dulgherie, teslărie
- materialist - mercantil, meschin, interesat
- nepăsare - indiferență, delăsare, pasivitate, dezinteres, lenevie, inerție, nesimțire, tembelism, indolență
- nepoliticos - ireverențios, nerespectuos, mitocan
- nesocotit - nechibzuit, necugetat, imprudent, nesăbuit, irațional, neprevăzător, disprețuit, desconsiderat, nerespectat
Dex eres
- eres 1 Erezie (1). 2 (; asvl) Practică religioasă neoficială. 3 Sectă religioasă. 4 Dezbinare. 5 Prejudecată. 6 Superstiție. 7 Erezie (4). 8 Convingere.
- ERÉS, eresuri, Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată; superstiție; eroare. ♦ Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); rătăcire, păcat. – Din eresĭ.
- ERÉS, eresuri, Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată adesea în deprindere); prejudecată, rătăcire, eroare, superstiție. Mințile erau întunecate de eresuri. CAMILAR, N. II 370. Căci nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201. ♦ Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); rătăcire, păcat. Tu nu poți înțelege un biet suflet ca al meu, comun și plin de «eresuri». VLAHUȚĂ, O. A. 325. O, șoptește-mi – zice dînsul – tu cu ochii plini d-eres, Dulci cuvinte nențelese, însă pline de-nțeles. EMINESCU, O. I 82.
- eres n. credință populară, superstițiune: povești și doine, ghicitori, eresuri EM. .
- erés n., pl. urĭ (vsl. ĭeresĭ, rus. erésĭ, d. vgr. ῾aíresis, erezie. V. pro-eres). Pop. Superstițiune. – În Munt. Și ires, erez și irez.
- eresă eres
- iereasă eres
- ieres eres
- ires eres
- iresă eres