Dicționar de sinonime
Sinonime flecar
Cuvântul „flecar” are următoarele sinonime:
flecar ( substantiv )
- limbut
- palavragiu
- guraliv
- gură-spartă
Alte sinonime:
- clănțău
- vorbăreț
- vorbă-lungă
- locvace
- ploscar
- ploscaș
- taclagiu
- farfara
- gureș
- toacă-gură
- spornic
- vorbareț
- pălăvatic
- pălăvrăgit
- tololoi
- vorbar
- dârdală
- lehău
- leorbău
- stroncănitor
- tândălit
- trăncălău
- limbareț
- vorovaci
- moftangiu
- moftolog
- mofturean
- meliță
- logoreic
flecar ( adjectiv )
- clănțău
- guraliv
- limbut
- palavragiu
- vorbăreț
- vorbă-lungă
- locvace
- logoreic
- ploscar
- ploscaș
- taclagiu
- farfara
- gureș
- toacă-gură
- spornic
- vorbareț
- pălăvatic
- pălăvrăgit
- tololoi
- vorbar
- dârdală
- lehău
- leorbău
- stroncănitor
- tândălit
- trăncălău
- limbareț
- vorovaci
- moftangiu
- moftolog
- mofturean
- meliță
Sinonime Apropiate
- guraliv - vorbăreț, limbut, flecar, palavragiu, gureș
- limbut - flecar, guraliv, vorbăreț, palavragiu
- gureș - guraliv, limbut, flecar
- moftangiu - flecar, palavragiu, neserios
- clănțău - flecar, palavragiu
- trăncăneală - flecăreală, vorbărie, sporovăială, pălăvrăgeală
- turuială - vorbărie, pălăvrăgeală, flecăreală, turuitură
- zeamă - supă, ciorbă, suc, vorbărie, flecăreală
- gaiță - femeie guralivă, pisăloagă, bârfitoare, flecară
- gargară - pălăvrăgeală, sporovăială, vorbărie, flecăreală
- frazeologie - vorbărie, pălăvrăgeală, flecăreală
- galimatie - amestec, încâlceală, încurcătură, vorbărie (confuză), brambureală, flecăreală
- gură - rost, buze, bot, rât, flit, meliță, papagal, clanță, moară
- fleac - bagatelă, moft, nimic, palavre, baliverne, vorbe, nimicuri, vorbărie
- gălăgios - zgomotos, scandalagiu, certăreț, limbut
Dex flecar
- flecar, ~ă , 1-2 (Om) căruia îi place să vorbească mult, să spună fleacuri1 (5-8) guraliv, limbut, palavragiu, (rar) flecarnic, flecătitor.
- FLECÁR, -Ă, flecari, -e, , și (Persoană) care vorbește multe, care spune fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + -ar.
- FLECÁR, -Ă, flecari, -e, și Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + -ar.
- FLECÁR, -Ă, flecari, -e, și Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri, vrute și nevrute; guraliv, limbut, palavragiu. Legislativa d-tale e o adunare de flecari! CAMIL PETRESCU, T. II 352. E vremea să începem a cunoaște bine pe flecari, a-i înlătura, ca în locul lor să vie oameni sinceri și cinstiți. DEMETRESCU, O. 198. Flecarul, cu vreme și fără vreme, trebuie să trăncănească. ♦ (Adjectival) Care flecărește. Om flecar. ▭ Ciudată-i și baba cu vorba-i flecară! TOMA, C. V. 63.
- FLECÁR ~ă (~i, ~e) și substantival Care vorbește fleacuri; căruia îi place să flecărească; limbut; vorbăreț. /fleac + suf. ~ar
- flecar a. și m. 1. care spune fleacuri; 2. care vorbește mult.
- flecár, -ă adj. (d. fleac). Guraliv, limbut, vorbăreț, palavragiŭ.
Antonime flecar
- Flecar ≠ morocănos, taciturn, tăcut, ursuz
Sinonimul cuvântului flecar