Dicționar de sinonime
Sinonime locuință
Cuvântul „locuință” are următoarele sinonime:
locuință ( substantiv )
- adăpost
- așezare
- casă
- cămin
- domiciliu
- sălaș
- sălașnă
- cortel
- locaș
- mutare
- mutat
- odaie
- sat
- sălășluință
- sălășluire
- ședere
- șezământ
- șezut
- bârlog
- cuib
- culcuș
- locuință lacustră = locuință palustră
- locuință palustră locuință lacustră
- apartament
- încăpere
- clădire
- sediu
- lăcaș
Sinonime Apropiate
- cuib - culcuș, sălaș, cuibar, bârlog, adăpost, casă, cămin, locuință, matcă
- apartament - locuință, casă, domiciliu, adăpost, lăcaș
- casap - măcelar casă1, locuință, domiciliu, cămin, adăpost, clădire, imobil, construcție, zidire
- adăpost - cămin, scăpare, bârlog, sălaș, cuib, azil, liman, refugiu, ocrotire
- culcuș - așternut, pat, sălaș, bârlog, vizuină, adăpost, cuib
- vatră - cămin, cuptor, sobă, casă, locuință, așezământ, țară, patrie
- domiciliu - locuință, casă, cămin
- sălaș - adăpost, locuință, găzduire, staul, grajd
- cămin - șemineu, vatră, cuptor, sobă, coș, horn, fumar, casă, adăpost
- cuibar - cuib, adăpost, bârlog
- sălășlui - a se adăposti, a locui, a trăi, a se stabili
- vizuină - bârlog, ascunziș, culcuș
- familie - cămin, casă, menaj, neam, rudă, descendență, spiță, viță, stirpe
- găzdui - a adăposti, a primi, a caza, a încartirui, a da sălaș
- încăpere - odaie, cameră, sală
Dex locuință
- locuință 1 Construcție în care trăiește cineva casă, domiciliu. 2 (Rar) Loc unde este stabilit cineva. 3 Domiciliere. 4 (Rar) Mormânt. 5 Tărâm de după moarte. 6 Adăpost al animalelor cuib, culcuș, vizuină.
- LOCUÍNȚĂ, locuințe, Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. – Locui + -ință.
- LOCUÍNȚĂ, locuințe, Casă, apartament, încăpere unde locuiește cineva. adăpost. Ieși să grăbească pregătirea locuinței pentru noapte. DUMITRIU, N. 131. Locuința părintească nu era palat boieresc, ci o casă modestă de țară. CĂLINESCU, E. 49. Își schimba locuința des. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. ◊ O lume întreagă mișună pe puntea acelor locuințe plutitoare. BART, E. 330. – Variantă: (învechit) lăcuínță (KOGĂLNICEANU, S. 4)
- LOCUÍNȚĂ ~e f. Casă, încăpere în care se locuiește. /a locui + suf. ~ință
- locuință f. loc sau casă de locuit.
- locuínță f., pl. e (d. locuĭesc). Domiciliŭ, locu saŭ casa în care locuĭeștĭ.
- lăcuință locuință
- LĂCUÍNȚĂ locuință.
- locuínță-típ Locuință alcătuită după același plan cu altele ◊ „Ministerul Industriei Materialelor de Construcții a inițiat un interesant experiment, constând în construirea unei locuințe-tip pentru inginerii și cadrele tehnice ale cooperativei Ea este clădită din prefabricate, materiale de construcție noi, cu însușiri termoizolante și termoacustice superioare.” 4 X 71 p. 2 (din locuință + tip)