Sinonime obișnuință

Cuvântul „obișnuință” are următoarele sinonime:

Sinonime Apropiate

• obicei - deprindere, nărav, învăț, obișnuință, apucătură, tabiet, datină, cutumă, uz
• tabiet - deprindere, apucătură, nărav, obicei, manie
• deprindere - adaptare, acomodare, aclimatizare, însușire, obișnuință, învăț, apucătură, comportare, conduită
• învăț - obicei, deprindere, pasiune, patimă
• apucătură - obicei, deprindere, uz, meteahnă, comportare
• fire - natură, univers, lume, viață, caracter, structură, temperament, nărav, apucătură
• practică - exercițiu, deprindere, aplicare, exercitare, experiență, obicei, datină
• știință - învățătură, disciplină, erudiție, cunoaștere, instrucție
• tradiție - datină, obicei, cutumă, uzanță
• uzanță - obicei, datină, uz, rânduială, regulă, cutumă
• habitudine - obicei, tradiție, deprindere
• instrucție - învățământ, educație, formație, învățătură, studiu
• învățământ - educație, instrucție, cultură, concluzie, învățătură, îndrumare, sfat, lecție
• lege - normă, legiuire, pravilă, dispoziție, regulă, tipic, datină, tradiție, obicei
• moraliza - a certa, a dojeni, a admonesta, a mustra, a dăscăli, a muștrului, a probozi moravuri pl, obiceiuri, năravuri

Dex obișnuință

• obișnuință 1 Deprindere. 2 Datină. 3-4 Utilizare (frecventă). 5 Din (sau după, prin) ~ Potrivit obiceiului. 6 Preste obicinuință Contrar obiceiului. 7 Familiarizare.
• OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ◊ Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. – Obișnui + -ință.
• OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. Scoase din buzunarul vestei un creion cu capsa galbenă, fără de care, din obișnuință dăscălicească, nu putea vorbi. PETRESCU, Î. I 15. Țăranii se uitau toți după brișcă, mai mult din obișnuință. REBREANU, R. II 17. – Variantă: obicinuínță (pronunțat -bici-) (CONACHI, P. 81)
• OBIȘNUÍNȚĂ ~e f. 1) Însușire dobândită cu timpul, prin practică, și devenită trăsătură caracteristică; obicei; deprindere. ◊ Din ~ în virtutea deprinderii. 2) Pricepere căpătată prin repetarea aceleiași acțiuni; deprindere /a (se) obișnui + suf. ~ință
• obișnuință f. obiceiu anumit, deprindere căpătată.
• obișnuínță f., pl. e (d. obișnuĭesc). Obiceĭ, deprindere: fiecare cu obișnuințele luĭ. – Vechĭ obicĭnuință. V. namaz.
• obicinuință obișnuință
• OBICINUÍNȚĂ obișnuință.
• OBIȘNUÍNȚĂ s. 1. v. obicei. 2. (mai ales la pl.) v. tabiet. 3. v. fire.

Sinonimul cuvântului obișnuință

Testează-te!