Sinonime obicei

Cuvântul „obicei” are următoarele sinonime:

Sinonime Apropiate

• tabiet - deprindere, apucătură, nărav, obicei, manie
• uzanță - obicei, datină, uz, rânduială, regulă, cutumă
• deprindere - adaptare, acomodare, aclimatizare, însușire, obișnuință, învăț, apucătură, comportare, conduită
• tradiție - datină, obicei, cutumă, uzanță
• învăț - obicei, deprindere, pasiune, patimă
• apucătură - obicei, deprindere, uz, meteahnă, comportare
• cutumă - datină, obicei, tradiție, uz, uzanță
• datină - obicei, practică, uz, uzanță, tradiție, lege, orânduială
• practică - exercițiu, deprindere, aplicare, exercitare, experiență, obicei, datină
• șart - datină, rânduială, tradiție, rost, socoteală, tâlc
• habitudine - obicei, tradiție, deprindere
• lege - normă, legiuire, pravilă, dispoziție, regulă, tipic, datină, tradiție, obicei
• moraliza - a certa, a dojeni, a admonesta, a mustra, a dăscăli, a muștrului, a probozi moravuri pl, obiceiuri, năravuri
• consuetudine - obicei, cutumă
• deprinde - a obișnui, a încadra, a aclimatiza, a adapta, a familiariza, a se deda, a se nărăvi, a dresa, a învăța

Dex obicei

• obicei 1 Mod de a se purta, a se îmbrăca , comune unui popor, unui grup de oameni datină, tradiție, obicină (1). 2 Logofăt de ~iuri Maestru de ceremonii. 3 (, determinând verbul „a face”) Datină religioasă obicină (2) 4 Organizație juridică obicină (3). 5 Lege. 6 Deprindere câștigată de cineva prin repetarea deasă a aceleiași acțiuni obicină (5). 7 Fel particular de a se purta sau de a face ceva învăț, obișnuință, obicină (6). 8 De ~ De regulă. 9 A avea ~ (sau ~iul, , de ~) A obișnui. 10 Tabiet. 11 ~ul locului (sau pământului, pământesc) Lege nescrisă stabilită de practica îndelungată a vieții unei colectivități. 12-13 (Drept sau) obligație fixate prin tradiție. 14 A pune limbii ~ A se reține de la vorbă. 15 Impozit.
• OBICÉI, obiceiuri, 1. Deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă și îndelungată a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț. ◊ De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere. ◊ A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obișnui. 2. (Sociol.) Mod tradițional de comportare caracteristic unui popor, unui grup social; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială. 3. Lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție. 4. Cutumă. ◊ Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în Țările Române în Evul Mediu. – Din običaj.

Sinonimul cuvântului obicei