Sinonime tipic

Cuvântul „tipic” are următoarele sinonime:

Sinonime Apropiate

• lege - normă, legiuire, pravilă, dispoziție, regulă, tipic, datină, tradiție, obicei
• canon - dogmă, regulă, crez, lege, normă, tipic, chin, calvar, caznă
• caracteristic - definitoriu, propriu, specific, tipic, distinctiv
• regulă - normă, lege, rânduială, uzanță, disciplină, canon
• specific - caracteristic, particular, propriu, special, tipic
• datină - obicei, practică, uz, uzanță, tradiție, lege, orânduială
• regulament - statut, normă, lege, îndreptar, dispoziție
• tradiție - datină, obicei, cutumă, uzanță
• uzanță - obicei, datină, uz, rânduială, regulă, cutumă
• comandament - imperativ, cerință, exigență, pretenție, nevoie, poruncă, regulă, normă, lege
• cutumă - datină, obicei, tradiție, uz, uzanță
• distinctiv - caracteristic, specific
• dominant - preponderent, precumpănitor, relevant, specific, caracteristic, definitoriu, particular
• pravilă - lege, normă, îndreptar, cod
• regulariza - a sistematiza, a norma, a ordona

Dex tipic

• tipic2, ~ă 1 Care caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen caracteristic, specific. 2 Ceea ce este specific cuiva sa a ceva. 3 Totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar , care exprimă în mod veridic esența realității.
• tipic1 1 Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase. 2 Regulă pentru săvârșirea serviciului divin ritual. 3 A vorbi după ~ A avea un discurs bine organizat. 4 Formulă obișnuită, stereotipă. 5 Obicei. 6 Normă. 7 A-i găsi ~ul A-i descoperi cauza. 8 A-i sosi (sau a-i veni) ~ul (la ceva) A sosi momentul potrivit (pentruceva). 9 A nimeri la ~ A veni la momentul potrivit. 10 Model.
• TIPÍC1, tipicuri, 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin. – Din tipiku.
• TÍPIC2, -Ă, tipici, -ce, Care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific. ♦ (Substantivat, ) Caracterul a ceea ce este specific; totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității. – Din typique, typicus.
• TIPÍC1, tipicuri, 1. Formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin. – Din tipikŭ.

Sinonimul cuvântului tipic

Testează-te!