Dicționar de sinonime
Sinonime virtute
Cuvântul „virtute” are următoarele sinonime:
virtute ( substantiv )
- caracter, moralitate, corectitudine, integritate
- calitate, însușire, proprietate
Alte sinonime:
- tărie
- morală
- bunătate
- capacitate
- castitate
- curățenie
- merit
- puritate
- sfințenie
- virginitate
Sinonime Apropiate
- vârtute - însușire, calitate, proprietate, putere, tărie, vigoare, curaj, bărbăție, vrednicie
- caracter - particularitate, notă, marcă, însușire, atribut, calitate, fel, natură, temperament
- cinste - onestitate, corectitudine, probitate, integritate, virtute, nevinovăție, puritate, castitate, candoare
- caracteristică - particularitate, însușire, calitate
- trăsătură - linie, contur, tăietură, caracteristică, notă, aspect, însușire, specific
- valoare - preț, calitate, însușire, merit, eficacitate, capacitate, rentabilitate, productivitate, sens
- facultate - capacitate, calitate, însușire, aptitudine, institut, secție universitară
- integritate - totalitate, deplinătate, plenitudine, probitate, onestitate, cinste, moralitate
- moralitate - cinste, omenie, corectitudine, etos
- natură - realitate, univers, mediu, viață, lume, fire, temperament, caracter, calitate
- atribut - însușire, calitate, marcă, notă, apelativ, calificativ, denumire
- calitate - însușire, valoare, trăsură, atribut, notă, specific, titlu, rang, grad
- corectitudine - cinste, onestitate, probitate, integritate, lealitate
- dreptate - echitate, corectitudine, cinste, omenie, adevăr, justețe, obiectivitate, nepărtinire, integritate
- marcă - semn, emblemă, insignă, pecete, indiciu, blazon, stemă, însușire, proprietate
Dex virtute
- VIRTÚTE, virtuți, 1. Însușire dominantă a caracterului, care îl face mai bun pe individul uman, din punct de vedere moral, intelectual sau al unui tip specific de activitate; integritate morală. ♦ Înclinație spre un anumit fel de fapte morale; calitate morală. 2. (În ) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din virtus, -utis (cu unele sensuri după vertu).
- VIRTÚTE, virtuți, 1. Însușire morală pozitivă a omului; însușire de caracter care urmărește în mod constant idealul etic, binele; integritate morală. ♦ Înclinație statornică specială către un anumit fel de îndeletniciri sau acțiuni frumoase. 2. (În ) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din virtus, -tutis (cu unele sensuri după vertu).
- VIRTÚTE1 vîrtute.