Sinonime boncălui

Cuvântul „boncălui” are următoarele sinonime:

Sinonime Apropiate

• priza - a trage
• proaspăt - fraged, nou, recent, nealterat, odihnit, refăcut, revigorat
• rechema - a revoca, a retrage
• scoate - a extrage, a smulge, a extirpa, a elimina, a da afară, a lua, a îndepărta, a destitui, a alunga
• sfeterisi - a fura, a sustrage, a delapida
• smulge - a trage, a scoate, a desprinde, a dezlipi, a obține, a lua
• specula - a combina, a calcula, a preconiza, a profita, a înșela, a trage pe sfoară
• tenta - a ispiti, a ademeni, a atrage, a momi, a seduce, a îmbia
• trage - a smulge, a târî, a scoate, a extrage, a sorbi, a bea, a consuma, a se îndrepta, a se instala
• trăncăneală - flecăreală, vorbărie, sporovăială, pălăvrăgeală
• trișa - a înșela, a păcăli, a trage pe sfoară
• turuială - vorbărie, pălăvrăgeală, flecăreală, turuitură
• fugi - a alerga, a goni, a galopa, a evada, a dezerta, a se sustrage, a pribegi, a se refugia, a băjenări
• fura - a sustrage, a delapida, a spolia, a escroca, a jefui, a jecmăni, a șterpeli, a devaliza, a răpi
• furt - hoție, delapidare, pungășie, sustragere, jaf, escrocherie, furtișag

Dex boncălui

• boncălui 1-2 ( cerbi și bovine) A scoate sunete specifice rasei în perioada de rut a boncăi (1). 3-4 A boncăi (2). 5-6 ( oameni) A urla. 7-8 ( oameni) A mormăi.
• BONCĂLUÍ, 3 boncăluiește, IV. și (Despre cerbi și alte erbivore mari) A scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi. –
• BONCĂLUÍ, boncăluiesc, IV. 1. (Despre unele animale) A scoate mugete sau răgete puternice, prelungi și plîngătoare. Ici-colo boncăluiesc vițeii, lingîndu-și boturile moi și umede, dornici de ugerele pline ale vacilor. CAMILAR, TEM. 43. S-a aflat de la starostele Nechifor și de la alți vînători vechi că cerbii au boncăluit mai devreme în ist-an. SADOVEANU, F. J. 426. Numai iată ce aude Harap-Alb un muget înădușit: cerbul venea boncăluind. CREANGĂ, P. 225. 2. (Despre oameni) A produce sunete asemănătoare cu un muget. Afanasie puse la gură cornul răsucit de bou și boncălui cu bătăi grăbite de limbă. SADOVEANU, J. 178.
• BONCĂLUÍ, boncăluiesc, IV. și A scoate mugete sau răgete puternice, prelungi (în timpul împerecherii).
• A BONCĂLUÍ ~iéște intranz. (despre animale erbivore mari) A rage prelung, chemător și puternic (în perioada de rut, în timpul unei lupte etc.). /Orig. nec.
• boncă(lu)ì v. Mold. 1. a rage: cerbul venia boncăluind CR.; 2. a scânci (de copii). .
• BONCĂLUÍ vb. v. boncăi.
• BONCĂLUI a boncăi, a rîncăi, a rîncălui. (Cerbul ~ în timpul rutului.)

Sinonimul cuvântului boncălui

Testează-te!