Sinonime căpătuire

Cuvântul „căpătuire” are următoarele sinonime:

Sinonime Apropiate

• mariaj - căsătorie
• matrimoniu - căsătorie, căsnicie
• măritiș - căsătorie
• menaj - gospodărie, casă, căsătorie, căsnicie, familie
• căpătuială - parvenire, îmbogățire, pricopseală
• chiverniseală - căpătuială, îmbogățire, parvenire, pricopseală, gospodărire, administrare, cârmuire, conducere
• nuntă - cununie, căsătorie

Dex căpătuire

• căpătuire 1-2 Asigurare a existenței (sau a viitorului cuiva) căpătuială (1). 3 Căsătorie.
• CĂPĂTUÍRE, căpătuiri, Căpătuială. ♦ Căsătorie. – căpătui.
• CĂPĂTUÍRE Acțiunea de a se căpătui, obținere a unei situații (prin mijloace condamnabile); căpătuială. (Familiar) Căsătorie. Domnul colonel își sorbea ultimele picături din cafea, istorisind cucoanei planul făcut cu căpătuirea nepotului lor, locotenentul Cireș. BUJOR, S. 141.
• CĂPĂTUÍRE Căpătuială. ♦ Căsătorie. – căpătui.
• căpătúi2 căpătâi
• căpătuí1 1-4 A (-și) face un rost, o situație (materială). 5-6 A (se) căsători. 7-8 (Rar) A (se) aproviziona. 9-10 A (se) îmbogăți. 11 (Rar) A oferi adăpost a găzdui.
• CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, IV. și A(-și) face un rost, o situație. ♦ A (se) căsători. – Capăt + -ui.
• CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, IV. (Astăzi mai ales peiorativ sau ironic) A-și face un rost, o situație; a se căsători. Pe fiul cel mai mic însă nu-l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n-avu ce-și face capului, căci tată-său îl trimitea întruna să caute a se căpătui și el. ISPIRESCU, L. 33. Nu mă voi dezlipi de tine pînă ce nu te-oi căpătui și nu te-oi vedea om în rîndul oamenilor. ISPIRESCU, L. 287. Să înzestreze și să căpătuiască pe orfani. ODOBESCU, S. II 42.
• CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, IV. și A(-și) face un rost, o situație. ♦ A (se) căsători. – Din capăt.
• A CĂPĂTUÍ ~iésc tranz. A face să se căpătuiască. /capăt + suf. ~ui

Sinonimul cuvântului căpătuire

Testează-te!