Sinonime terminație

Cuvântul „terminație” are următoarele sinonime:

Sinonime Apropiate

• capăt - limită, sfârșit, terminație, cap, fine, extremitate, final, bucată, fragment
• vârf - culme, creastă, pisc, extremitate, capăt
• încheiere - sfârșit, final, terminare, capăt, fine, concluzie
• margine - extremitate, capăt, limită, marjă, hotar, frontieră, graniță, periferie, mahala
• căpătâi - capăt, extremitate, cap, creștet, situație, rost, ocupație
• codârlă - șireglă, chelnă, coadă
• desinență - terminație (gram)
• extremă - extremitate, capăt, margine, limită
• extremitate - cap, capăt, margine, limită, final, extremă
• final - sfârșit, capăt, încheiere, terminare, deznodământ, epilog, fine, ultim, încheietor
• sfârșit - final, încheiere, terminare, capăt, stingere, moarte, deces
• coadă - cosiță, plete, codiță, peduncul, mâner, toartă, pulpană, trenă, șir
• recâștiga - a recăpăta, a reprimi, a recuceri, a redobândi
• par - șuviță, plete, coadă
• sfârși - a termina, a încheia, a isprăvi, a pune capăt, a înceta, a fini, a muri, a deceda, a dispera

Dex terminație

• terminație 1 Sunet sau gmp de sunete care se află la sfârșitul unui cuvânt terminare (2). 2 (Rar) Desinență (1). 3 Partea terminală (1) a unui lucra.
• TERMINÁȚIE, terminații, 1. Parte terminală a unui lucru. 2. Sunet sau grup de sunete care se află la sfârșitul unui cuvânt; terminare (2). ♦ (Rar) Desinență. – Din terminatio.
• TERMINÁȚIE, terminații, 1. Parte terminală I a unui lucru. Terminații nervoase. 2. Sunet sau grup de sunete care se află la sfîrșitul unui cuvînt. Expresia formală a deosebirilor de gen este terminația substantivelor. IORDAN, L. R. 284. Terminații... care sunau rău la urechea noastră. NEGRUZZI, S. I 338.
• TERMINÁȚIE 1. Partea terminală a unui lucru. 2. Sunet (sau grup de sunete) care se află la sfârșitul unui cuvânt. ♦ (Rar) Desinență. .
• TERMINÁȚIE 1. partea terminală a unui lucru. 2. (lingv.) sunet care se află la sfârșitul unui cuvânt. ◊ (rar) desinență. 3. concluzie melodică. (< lat. terminatio)
• TERMINÁȚIE ~i f. 1) Parte terminală; extremitate. ~ nervoasă. 2) lingv. Element morfologic variabil, care se adaugă la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima formele unei paradigme flexionare; desinență. /<lat. terminatio
• terminați(un)e f. ultima parte a unei vorbe.
• *terminațiúne f. (lat. terminátio, -ónis). Gram. Desinență, ultima parte a uneĭ vorbe, sufix: -an e o terminațiune augmentativă: bețiv-an. – Și -áție.
• terminație
• TERMINÁȚIE s. v. desinență.

Sinonimul cuvântului terminație

Testează-te!