Sinonime dizgrația

Cuvântul „dizgrația” are următoarele sinonime:

Sinonime Apropiate

• împila - a asupri, a oprima, a exploata, a apăsa, a năpăstui, a oropsi, a tiraniza, a urgisi, a obijdui
• oprimat - asuprit, oropsit, năpăstuit, prigonit, împilat, urgisit, apăsat
• răstălmăci - a deforma, a mistifica, a diforma, a contraface
• sărac - nevoiaș, sărman, calic, oropsit, necăjit, strâmtorat, mizer, biet, nenorocit
• sinistrat - calamitate, oropsit
• slut - urât, diform, pocit, hâd, mutilat, schilod(it), desfigurat
• spurcat - murdar, scârbos, respingător, scârnav, trivial, vulgar, josnic, infam, odios
• strâmb - diform, deformat, îndoit, încovoiat, înclinat, incorect, fals, nedrept, mistificat
• fastidios - plictisitor, respingător, searbăd, anost
• grețos - dezgustător, scârbos, neplăcut, respingător
• hâd - urât, dezagreabil, respingător
• inacceptabil - inadmisibil, neacceptabil, respingător, revoltător
• indezirabil - nedorit, repulsiv, antipatic, respingător
• inestetic - neplăcut, urât, dizgrațios, respingător
• năpăstui - a prigoni, a oropsi, a persecuta, a asupri, a împila, a oprima, a exploata

Dex dizgrația

• dizgrația 1 A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci. 2 (Rar) A fi respingător, diform.
• DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, I. A lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea. – Din disgracier (după dizgrație).
• DIZGRAȚIÁ, dizgrațiez, I. (În trecut, despre monarhi sau despre alte persoane suspuse sau influente; azi despre o persoană oarecare, mai mult cu sens ironic) A lipsi pe cineva de bunăvoința, de grația de care s-a bucurat pînă atunci, a-i retrage favoarea, a-l arunca în dizgrație. oropsi, urgisi. Nevastă-mea, la cea mai mică mutră a mea, dizgrația numaidecît pe oricine. CAMIL PETRESCU, U. N. 47. Vai!... sîntem amenințați Să ne pierdem locuința Și să fim dizgrațiați. ALEXANDRESCU, M. 209. - Pronunțat: -ți-a.
• DIZGRAȚIÁ I. (Uneori ironic) A înceta de a mai favoriza pe cineva, a-l arunca în dizgrație. .
• DIZGRAȚIÁ tr. a nu mai favoriza pe cineva, a-l arunca în dizgrație. (după fr. disgracier)
• A DIZGRAȚIÁ ~éz tranz. înv. A scoate din grații; a lipsi de favorurile acordate. /<fr. disgracier
• dezgrația dizgrația
• dezgrație dizgrație
• dizgrație 1 Pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. 2 Nenorocire. 3 Neșansă. 4 Lipsă de grație în purtare, în înfățișare, în vorbire.
• DIZGRÁȚIE, dizgrații, Pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. – Din disgrazia. disgrâce.

Sinonimul cuvântului dizgrația

Testează-te!