Sinonime stricător

Cuvântul „stricător” are următoarele sinonime:

Sinonime Apropiate

• periculos - primejdios, riscant, amenințător, hazardat, nociv, rău, vătămător, contraindicat
• dăunător - stricător, păgubitor, vătămător, distrugător, pernicios
• contraindicat - vătămător, nepotrivit, periculos, dăunător
• șarpe - reptilă, ofidian, om rău, perfid, ins periculos
• toxic - otrăvitor, periculos, vătămător, infecțios
• inofensiv - nevătămător, pașnic, admisibil, neprimejdios
• malign - grav, intratabil, periculos, sever, rău, răutăcios, nesuferit
• negativ - nefavorabil, dăunător, distructiv, obstrucționist, ostil
• amenințător - primejdios, expus, contraindicat, dăunător, riscant, hazardat
• dezmăț - destrăbălare, desfrânare, desfrâu, decadență, perdiție, corupție, depravare, imoralitate, perversitate
• diabolic - drăcesc, diavolesc, satanic, infernal, funest, oribil, primejdios, rău, crud
• sadic - pervers, criminal, rău, oribil, dezgustător, mizerabil
• sadism - perversitate, cinism, cruzime, răutate, neomenie
• critic - dificil, greu, zbuciumat, tulbure, grav, periculos, rău, combativ, polemic
• puhoi - torent, șuvoi, râu, revărsare, val

Dex stricător

• STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, 1. Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni; dăunător, vătămător, păgubitor. 2. Care corupe, pervertește. – Strica + -ător.
• STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, 1. Care provoacă sau este capabil să provoace stricăciuni; vătămător, dăunător, păgubitor. Numai zidul de afară... și biserica din mijlocul curții au înfruntat puterea stricătoare a vremii. VLAHUȚĂ, R. P. 88. Îmbla ș-alte jivini stricătoare Ce întuneric iubind fug de soare. BUDAI-DELEANU, Ț. 215. ◊ (Substantivat, învechit, în ) Stricător de țară = cel care uneltește împotriva propriei sale țări. puse de tăie pe trădătorii Dumitru, Chissar și cu fiul său, ca niște vicleni de domnie și stricători de țară. BĂLCESCU, O. II 162. 2. Care deformează, corupe, pervertește. Pentru un negustor... un artist e un trîndav, un parazit, iar literatura o distracție stricătoare de moravuri. GHEREA, ST. CR. III 23. ◊ (Substantivat) a ridiculizat... pe stricătorii de limbă. IBRĂILEANU, SP. CR. 138.
• STRICĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival 1) Care pricinuiește sau face stricăciuni; dăunător; păgubitor; vătămător. 2) Care strică pe cineva din punct de vedere moral; corupător. /a (se) strica + suf. ~tor
• stricător a. care strică.
• stricătór, oáre adj. Stricăcĭos: stricător sănătățiĭ. Care strică lucrurile, care face pagube; copil, cîne stricător.

Sinonimul cuvântului stricător

Testează-te!