Sinonime îmbucătură

Cuvântul „îmbucătură” are următoarele sinonime:

Sinonime Apropiate

• înghițitură - dușcă, gât, gură, îmbucătură
• mușcătură - îmbucătură, dumicat
• dușcă - înghițitură, sorbitură, gură, gât
• dumicat - îmbucătură, aliment, mâncare
• promite - a se angaja, a făgădui, a-și da cuvântul, a asigura
• relief - configurație, conformație, contur, formă
• schimonoseală - grimasă, strâmbătură, desfigurare, maimuțăreală
• schimonosi - a deforma, a sluți, a poci, a strâmba, a desfigura, a stâlci
• scorie - țunder, zgură
• gură - rost, buze, bot, rât, flit, meliță, papagal, clanță, moară
• securitate - apărare, protecție, pază, siguranță, oblăduire
• sfeștanie - sfințire, târnosire, inaugurare
• slut - urât, diform, pocit, hâd, mutilat, schilod(it), desfigurat
• sluți - a desfigura a poci, a mutila, a urâți, a schimonosi
• șovăială - ezitare, nesiguranță, îndoială, preget, codire, cumpănă, oscilare

Dex îmbucătură

• îmbucătură 1 Îmbucare (1). 2 Bucată de mâncare care se poate înghiți dintr-o dată bucătură, dumicat, înghițitură, sorbitură. 3 Fel de mâncare bucată. 4 $( instrumentele muzicale de suflat) Orificiu prin care pătrunde aerul. 5-6 Îmbucare (5-6).
• ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucături, 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi introdusă o dată în gură; înghițitură, dumicat; mâncare; bucătură. 2. Loc de asamblare a două țevi, două burlane etc., a unui știft care intră în locașul său etc. – Îmbuca + -ătură.
• ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucături, 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi vârâtă o dată în gură; înghițitură, dumicat; mâncare; bucătură. 2. Loc de asamblare a două țevi, două burlane etc., a unui știft care intră în locașul său etc. – Îmbuca + -ătură.
• ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucături, 1. Cantitate dintr-un aliment care se ia în gură și se înghite deodată; mîncare. Ați mîncat voi ceva de nămiazi? – Nici o îmbucătură, răspunse fratele cel mare. POPESCU, B. II 50. Baba îi dădea îmbucătura de pîine în gură. CARAGIALE, O. VII 523. De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. CREANGĂ, O. A. 218. ♦ Înghițitură. L-a înghițit dintr-o îmbucătură. 2. Locul unde se îmbucă două obiecte. Așeză fiecare lemnișor la îmbucătura lui și clădi foișorul din nou. ISPIRESCU, L. 378. – Variantă: bucătúră (VLAHUȚĂ, O. A. III 198, RETEGANUL, P. III 65, ȘEZ. III 47)

Sinonimul cuvântului îmbucătură

Testează-te!