Sinonime însoțire

Cuvântul „însoțire” are următoarele sinonime:

Sinonime Apropiate

• menaj - gospodărie, casă, căsătorie, căsnicie, familie
• căsătorie - mariaj, căsnicie, matrimoniu, însoțire, însurare, măritiș
• nuntă - cununie, căsătorie
• matrimoniu - căsătorie, căsnicie
• familie - cămin, casă, menaj, neam, rudă, descendență, spiță, viță, stirpe
• joncțiune - unire, asamblare, împreunare, racord
• mariaj - căsătorie
• măritiș - căsătorie
• combinație - îmbinare, împreunare, reunire, compunere, îngemănare, aranjament, plan, proiect, urzire
• cununa - a (se) căsători, a face nuntă
• amestec - imixtiune, ingerință, intervenție, participare, combinare, împreunare, unire, aliaj, melanj
• părăsi - a lăsa, a abandona, a evacua, a pleca, a înceta, a întrerupe, a renunța, a neglija, a conteni
• păstra - a conserva, a reține, a cruța, a menaja, a dura, a dăinui, a se menține, a persista, a exista
• percepe - a simți, a sesiza, a înțelege, a observa, a distinge, a remarca, a încasa, a strânge, a aduna (impozite)
• preveni - a anunța, a avertiza, a aviza, a înștiința, a informa, a evita, a eluda, a se feri

Dex însoțire

• însoțire 1 Petrecere a cuiva o bucată de drum însoțit1 (1), însoțitură (1). 2 Mers împreună într-o călătorie însoțit1 (2), însoțitură (2). 3 Acompaniere a cuiva la un instrument însoțit1 (3), însoțitură (3). 4 Asociere cu cineva însoțit1 (4), însoțitură (4). 5 Adăugare a unui argument pentru a completa sau a explica însoțit1 (5), însoțitură (5). 6 Căsătorie. 7 A lua întru ~ A se căsători. 8 (Pop) Împerechere.
• ÎNSOȚÍRE, însoțiri, 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – însoți.
• ÎNSOȚÍRE, însoțiri, 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, acompaniere. 2. (Învechit) Faptul de a se căsători; căsătorie. Nu știu. Mi-i dragă fata. Am avut o nădejde de însoțire. SADOVEANU, O. VII 64. Văd niște mari piedici la însoțirea noastră. NEGRUZZI, S. I 19. A fost o-nsoțire ce trăia-n iubire. PANN, P. V. I 53. ♦ Nuntă, cununie. Toți zeii fură martori la însoțirea lor. ISPIRESCU, U. 11.
• însoțire f. 1. acțiunea de a (se) însoți; 2. unire, căsătorie: a fost o însoțire ce trăia în iubire PANN; 3. fig. însoțirea morții cu asprul ger AL.
• însoțíre f. Acțiunea de a saŭ de a te însoți.
• însoți 1-2 ( „la”, „cu”) (A petrece pe cineva la drum sau) a merge împreună în călătorie a acompania. 3 (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. 4 (Pop) A se asocia cu cineva a se întovărăși. 5 A adăuga ceva pentru a completa sau a explica. 6 (Pop) A se căsători. 7 (Pop) A se împerechea.

Sinonimul cuvântului însoțire

Testează-te!