Dicționar de sinonime

Sinonime întrebuințare

Cuvântul „întrebuințare” are următoarele sinonime:

întrebuințare ( substantiv )

Sinonime Apropiate

folosință - folos, beneficiu, avantaj, câștig), folosire, întrebuințare, utilizare, uz
aplicare - folosire, punere, în practică, utilizare, întrebuințare, aptitudine, talent, înzestrare, însușire
consum - întrebuințare, folosire, absorbire, utilizare, cheltuială
aplicație - aplicare, practică, utilizare, aptitudine, chemare, predilecție, atracție, înclinare, râvnă
păpa - a mânca, a consuma, a irosi, a toca, a risipi
trage - a smulge, a târî, a scoate, a extrage, a sorbi, a bea, a consuma, a se îndrepta, a se instala
uzat - deteriorat, degradat, tocit, învechit, consumat, epuizat, slăbit, obosit
gest - atitudine, purtare, comportare
întrebuința - a folosi, a utiliza, a practica, a se servi, a consuma, a pierde
manieră - conduită, atitudine, comportament, purtare, mod, cale, chip, fel, formă
mânca - a se hrăni, a se alimenta, a consuma, a îmbuca, a roade, a măcina, a distruge, a ataca, a scăpa
modă - vogă, comportament, conduită, purtare, fason, găteală, podoabă, ținută
alimentație - mâncare, hrană, nutriment, alimentare, consum, nutriție
aptitudine - însușire, aplicație, chemare, dar, înclinare, predilecție, talent, vocație, capacitate
atitudine - ținută, poziție, comportare, gest, purtare

întrebuințare 1 Servire de ceva. 2 Utilizare. 3 Servire la ceva. 4 (; ființe) Folosire de ceva. 5 Obligativitate. 6 Abuz. 7 A face ~ din ceva A scoate un câștig din ceva. 8 Menire. 9 Atribuție. 10 Trebuință. 11 Înclinare a unei ființe de a săvârși ceva obicei, apucătură.
ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. – întrebuința.
ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, Acțiunea de a (se) întrebuința și rezultatul ei; folosință, utilizare, uz. Toate palatele marilor prinți sau bogătași au astăzi o întrebuințare publică. SAHIA, U.R.S.S. 38. Obiceiul pămîntului ajunge, prin întrebuințare, a se face lege. NEGRUZZI, S. I 308. Sînt zidiri destule pentru întrebuințarea celor ce vin spre cîștigarea sănătății. GOLESCU, Î. 135. ◊ Valoare de întrebuințare valoare.
întrebuințare f. 1. uz ce se face de ceva; 2. destinațiunea unui lucru.
întrebuințáre f. Acțiunea de a întrebuința, uz: întrebuințarea unor banĭ, unuĭ cuvînt. A da o întrebuințare unuĭ lucru, a-l utiliza la ceva.
întrebuința 1 A se servi de ceva. 2 A utiliza. 3 A servi la ceva. 4 (; ființe) A se folosi de ceva. 5 vru A trebui.
ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, I. A folosi, a utiliza. ◊ Acest produs se întrebuințează în industria chimică. – În + trebuința.

Sinonimul cuvântului întrebuințare