Dicționar de sinonime
Sinonime bunăvoință
Cuvântul „bunăvoință” are următoarele sinonime:
bunăvoință ( substantiv )
- amabilitate, noblețe, generozitate
- silință, râvnă, zel
Alte sinonime:
- afecțiune
- cordialitate
- prietenie
- afabilitate
- căldură
- atenție
- solicitudine
- serviabilitate
- îngăduință
- înțelegere
- mărinimie
- milă
- milostenie
- priință
- musaadea
- sârg
- proeresis
- complezență
- complăcere
- bunătate
- tragere de inimă
Sinonime Apropiate
- bunătate - omenie, cumsecădenie, generozitate, noblețe, bunăvoință, amabilitate, blândețe
- mărinimie - bunăvoință, generozitate, dărnicie, noblețe, bunătate, filantropie
- zel - râvnă, ardoare, hărnicie, stăruință, sârguință, strădanie, silință
- filantropie - dărnicie, mărinimie, generozitate, noblețe, binefacere, dar, donație
- filotimie - dărnicie, generozitate, mărinimie, culanță, râvnă, ambiție
- hărnicie - sârguință, râvnă, zel, vrednicie, silință, asiduitate, diligență, destoinicie
- altruism - generozitate, dăruire, mărinimie, larghețe, noblețe
- amabilitate - bunăvoință
- caritate - generozitate, bunătate, dărnicie, omenie, noblețe
- stăruință - insistență, perseverență, persistență, tenacitate, neclintire, fermitate, statornicie, străduință, silință
- strădanie - efort, străduință, sforțare, silință, zbatere, trudă, osteneală, travaliu
- umanitate - omenire, lume, neamul omenesc, umanitarism, altruism, generozitate
- galanterie - curtenie, curtoazie, amabilitate, gentilețe, obiecte, mărunțișuri, îmbrăcăminte (în magazine)
- gentilețe - amabilitate, politețe, atenție, curtoazie, drăgălășenie
- gingășie - delicatețe, amabilitate, sensibilitate, grație
Dex bunăvoință
- bunăvoință 1 Atitudine binevoitoare față de cineva bunătămare (1). 2 Tragere de inimă.
- BUNĂVOÍNȚĂ 1. Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. Tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. – Bună + voință (după benevolentia).
- BUNĂVOÍNȚĂ 1. Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. Tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. – Bună + voință (după benevolentia).
- BUNĂVOÍNȚĂ 1. Purtare sau atitudine binevoitoare (față de cineva); îngăduință. Cu toată bunăvoința ce avea, se lehămstește și de binefacere și de tot. CREANGĂ P. 332. Solii... fură ascultați cu multă bunăvoință. BĂLCESCU, O. II 271. 2. Tragere de inimă (pentru a face ceva). Tovarășul acesta lucrează cu multă bunăvoință. – Forme gramaticale: bunăvoința, - bunăvoinței și (mai rar) bunei-voințe.
- BUNĂVOÍNȚĂ 1. Purtare sau atitudine binevoitoare; îngăduință. 2. Tragere de inimă (pentru a face ceva); râvnă, zel, sârg. – Din bună + voință (după benevolentia).
- BUNĂVOÍNȚĂ f. 1) Atitudine binevoitoare (față de cineva); dispoziție favorabilă; îngăduință. 2) rar Străduință deosebită; râvnă; zel. /bună + voință
- bunăvoínță, bună-voínță saŭ búnă voínță f. Dispozițiune favorabilă față de cineva saŭ de ceva: grație bunăvoințeĭ luĭ saŭ buneĭ luĭ voințe.
- bunavoință f. dispozițiune favorabilă pentru cineva.
- bunăvoință, bunăvoinței
- bunăvoință, bunei voințe