Dicționar de sinonime
Sinonime vorbăreț
Cuvântul „vorbăreț” are următoarele sinonime:
vorbareț ( adjectiv )
- clănțău
- flecar
- guraliv
- limbut
- palavragiu
- vorbă-lungă
- vorbăreț
vorbareț ( substantiv )
- clănțău
- flecar
- guraliv
- limbut
- palavragiu
- vorbă-lungă
- vorbăreț
vorbăreț ( adjectiv )
- flecar
- guraliv
- limbut
- gureș
vorbăreț ( substantiv )
- clănțău
- flecar
- guraliv
- limbut
- palavragiu
- vorbă-lungă
- locvace
- ploscar
- ploscaș
- taclagiu
- farfara
- gureș
- toacă-gură
- spornic
- vorbareț
- pălăvatic
- pălăvrăgit
- tololoi
- vorbar
- dârdală
- lehău
- leorbău
- stroncănitor
- tândălit
- trăncălău
- limbareț
- vorovaci
- moftangiu
- moftolog
- mofturean
- meliță
Sinonime Apropiate
- guraliv - vorbăreț, limbut, flecar, palavragiu, gureș
- limbut - flecar, guraliv, vorbăreț, palavragiu
- flecar - limbut, palavragiu, guraliv, gură-spartă
- gureș - guraliv, limbut, flecar
- moftangiu - flecar, palavragiu, neserios
- clănțău - flecar, palavragiu
- trăncăneală - flecăreală, vorbărie, sporovăială, pălăvrăgeală
- turuială - vorbărie, pălăvrăgeală, flecăreală, turuitură
- zeamă - supă, ciorbă, suc, vorbărie, flecăreală
- gaiță - femeie guralivă, pisăloagă, bârfitoare, flecară
- gargară - pălăvrăgeală, sporovăială, vorbărie, flecăreală
- frazeologie - vorbărie, pălăvrăgeală, flecăreală
- galimatie - amestec, încâlceală, încurcătură, vorbărie (confuză), brambureală, flecăreală
- gură - rost, buze, bot, rât, flit, meliță, papagal, clanță, moară
- fleac - bagatelă, moft, nimic, palavre, baliverne, vorbe, nimicuri, vorbărie
Dex vorbăreț
- VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbareț, vorbar. ♦ Expresiv. – Vorbi + -ăreț.
- VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbar. ♦ Expresiv. – Vorbi + -ăreț.
- VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, (Și în forma vorbareț) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, gureș, limbut. Catrina era mărunțică; dar tot așa de vorbareță ca cucoana Maria. SADOVEANU, B. 204. Nevastă-mea, de unde părea vorbăreață, a devenit lividă. CAMIL PETRESCU, U. N. 163. Vorbăreață, veselă, avea de spus atîtea, încît Ana și mama ei tăcuseră de tot, ascultînd-o. BASSARABESCU, S. N. 140. Dumitru era... nu prea vorbăreț, dar glumeț. ȘEZ. IV 18. ♦ (Substantivat, rar) Persoană care vorbește în public; orator. În mijlocul acelei neliniști, vedeai; la fiecare moment, izbucnind cîte un nou vorbăreț. – Și din cei mai voinici – îndemnînd lumea să-și apere dreptul. BUJOR, S. 123. ♦ Expresiv. Unu-n brațele altuia, tremurînd ei se sărută, Numai ochiul e vorbăreț, iară limba lor e mută. EMINESCU, O. I 82. – Variante: vorbáreț, -ă, vorbáriț, -ă (BOLINTINEANU, O. 377, NEGRUZZI, S. III 59)
- VORBĂRÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) Care este predispus să vorbească mult; bun de gură; limbut; flecar. /a vorbi + suf. ~ăreț
- vorbăreț a. 1. care vorbește mult; 2. fig. elocvent: numai ochiul e vorbăreț, iar limba lui e mută EM. ║ m. vorbă lungă, flecar.
- VORBÁREȚ, -Ă vorbăreț.
- VORBÁRIȚ, -Ă vorbăreț.
Antonime vorbăreț
- Vorbăreț ≠ morocănos, mut, taciturn, tăcut
Sinonimul cuvântului vorbăreț