Sinonime ocărâre

Cuvântul „ocărâre” are următoarele sinonime:

Sinonime Apropiate

• calomnie - defăimare, ponegrire, bârfeală, bârfă, ocară, clevetire, hulă, denigrare, insultă
• insultă - jignire, ofensă, ultragiu, injurie, ocară, defăimare
• perdaf - luciu, lustru, strălucire, săpuneală, dojana, mustrare, critică
• hulă - ocară, condamnare, defăimare, critică, calomnie
• înjurătură - injurie, imprecație, ocară, sudalmă, ofensă, insultă
• mustrare - ceartă, dojană, reproș, morală, observație, căință, regret, remușcare, penitență
• bârfeală - cleveteală, bârfă, defăimare, calomnie, hulă, ocară, denigrare, ponegrire, mahalagism
• beșteleală - mustrare, dojană, dojenire, critică, ceartă, observații
• dojană - mustrare, dăscăleală
• imputare - reproș, învinuire, dojană, mustrare, acuzație, amendă, taxare, sancțiune
• pildă - model, exemplu, mustrare, avertisment, tâlc, simbol, alegorie, proverb, sentință
• sudui - a înjura, a insulta, a ocărî
• ultragia - a insulta, a jigni, a ofensa
• umilire - ascultare, supunere, ploconire, înjosire, jignire, degradare, desconsiderare
• huidui - a ocări, a apostrofa, a vitupera, a insulta, a dezaproba

Dex ocărâre

• ocărâre 1 Ocară. 2 Desconsiderare. 3 Defăimare. 4 Insultă.
• OCĂRẤRE, ocărâri, Acțiunea de a ocărî și rezultatul ei; ocară, mustrare, dojană. – ocărî.
• OCĂRẤRE, ocărâri, (Rar) Acțiunea de a ocărî și rezultatul ei; ocară, mustrare, dojană. – ocărî.
• ocări ocărî
• ocărî 1 A certa. 2 A denigra.
• OCĂRÍ IV ocărî.
• OCĂRÎ, ocărăsc, IV. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. – Din ocarjati.
• OCĂRÎ́, ocărăsc, IV. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. ( și ) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. – Din ocarjati.
• OCĂRÎ́, ocărăsc, IV. 1. A mustra, a certa, a dojeni (pe cineva). O să mă ocărască mătușa mea. CAMIL PETRESCU, U. N. 137. Baba scoase alte grăunțe, le aruncă, apoi prinse a ocărî găinile îndrăznețe și inima-i creștea de bucurie privindu-și vietățile. DUNĂREANU, CH. 71. Gazda a să înceapă... a ocărî pe bietul țigan bucătar. NEGRUZZI, S. I 239. ◊ Se așeză pe scaun, ocărind: nu ești bun de nimic, mă. STĂNOIU, C. I. 101. 2. A vorbi de rău, a defăima. Pîra la unchiaș pe fiica lui și o tot ocăra. ISPIRESCU, E. 347. Nu-i ca fat-ardelenească, Măcar cine ce gîndește, Măcar cum mi-o ocărăște. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31. – Variantă: ocărí (REBREANU, R. I 236) IV.
• OCĂRÎ́RE, ocărîri, Acțiunea de a ocărî; mustrare, ocară.

Sinonimul cuvântului ocărâre

Testează-te!