Sinonime pricinuire

Cuvântul „pricinuire” are următoarele sinonime:

Sinonime Apropiate

• gâlceavă - ceartă, conflict, dezacord, diferend, discordie, disensiune, animozitate, neînțelegere, dispută
• dezbinare - dezacord, separare, despărțire, discordie, dispută, divergență, ceartă, învrăjbire, conflict
• ceartă - gâlceavă, dezbinare, sfadă, altercație, animozitate, discordie, dispută, disensiune, învrăjbire
• conflict - ceartă, neînțelegere, dezacord, ciocnire, dispută, gâlceavă, război, conflagrație
• disensiune - neînțelegere, gâlceavă, dezacord, conflict
• dispută - controversă, ceartă, disensiune, dezacord, diferend, competiție, întrecere, partidă
• sfadă - ceartă, conflict, neînțelegere, divergență
• motiv - cauză, pricină, rațiune, temei, dovadă, pretext, argument, scuză, prilej
• opoziție - împotrivire, adversitate, opunere, rezistență, contrast, antiteză, antinomie
• dezacord - neînțelegere, diferend, disensiune
• discordie - neînțelegere, conflict, ceartă
• divergență - neînțelegere, conflict, gâlceavă
• război - bătălie, luptă, conflagrație, conflict, măcel, ceartă, vrajbă, neînțelegere
• pretext - subterfugiu, scuză motiv, prilej, alibi
• râcă - ceartă, conflict, sfadă, dușmănie, neînțelegere

Dex pricinuire

• pricinuire 1 Provocare. 2 Ceartă. 3 Încăierare. 4 Judecată. 5 Pretext. 6 Nemulțumire. 7 Opoziție.
• PRICINUÍRE Acțiunea de a pricinui. – pricinui.
• PRICINUÍRE Faptul de a (s e) pricinui; (învechit) motivare, motiv, pretext. Nu voiau a merge Ia război sub pricinuire că nu li se plătesc lefile. BĂLCESCU, la TDRG.
• pricinui 1 A fi cauza a ceva a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, a pricini (1). 2 A se certa. 3 A se încăiera. 4 A se judeca. 5 A pretexta. 6-7 A i se năzări.
• priținui pricinui
• PRICINUÍ, pricinuiesc, IV. A fi cauza, mobilul a ceva; a produce, a determina, a provoca, a prilejui. – Pricină + -ui.
• PRICINUÍ, pricinuiesc, IV. 1. A cauza, a produce, a provoca, a prilejui. Dar nu pricinuiește nimănui nici un rău. C. PETRESCU, C. V. 227. Mi-a pricinuit încă tot atîta bucurie constatarea că nu ai uitat făgăduiala. BRĂTESCU-VOINEȘTI, E. 31. Va răspunde acela care, prin nesocotita-i purtare, a pricinuit această ruptură. CARAGIALE, O. III 90. 2. reciproc. (Regional) A se certa, a se încăiera; a se prici. Am aflat pe vărul Culiță și pe cumătrul Pahon pricinuindu-se la birt și-am voit să-i despart. RETEGANUL, P. IV 24.
• A PRICINUÍ ~iésc tranz. (procese, acțiuni, stări etc.) A face să se producă; a provoca; a cauza; a aduce; a cășuna. ~ daune. /pricină + suf. ~ui
• pricinuì v. a fi pricina, a cauza.
• pricinuĭésc v. tr. (d. pricină). Cauzez: vestea ĭ-a pricinuit mare bucurie saŭ întristare. Vechĭ. Pretextez, motivez. V. refl. Mă pricesc, mă cert.

Sinonimul cuvântului pricinuire

Testează-te!