Dicționar de sinonime

Sinonime împăciuire

Cuvântul „împăciuire” are următoarele sinonime:

împăciuire ( substantiv )
  • înțelegere
  • armonie
Alte sinonime:
  • împăcare
  • acord
  • pace
  • unire
  • concert
  • concordie
  • potriveală


Sinonime Apropiate

  • pace - liniște, armonie, calm, înțelegere, concordie, acalmie, tihnă, astâmpăr, odihnă
  • concordie - bună-înțelegere, armonie, acord, congruență
  • consens - acord, înțelegere, potrivire, armonie
  • armonie - potrivire, concordie, consens, bună-înțelegere, concordanță, echilibru, simetrie, proporție, muzicalitate
  • pact - învoială, înțelegere, acord, aranjament, tocmeală, tratat, convenție, stipulație
  • râcă - ceartă, conflict, sfadă, dușmănie, neînțelegere
  • schismă - dezbinare, sciziune, despărțire, neînțelegere, erezie
  • sfadă - ceartă, conflict, neînțelegere, divergență
  • zavistie - discordie, dihonie, neînțelegere, conflict, intrigă, pâră, pizmă, dușmănie, ură
  • gâlceavă - ceartă, conflict, dezacord, diferend, discordie, disensiune, animozitate, neînțelegere, dispută
  • alianță - asociere, înțelegere, legătură, solidarizare
  • animozitate - neînțelegere, confruntare, nervozitate, ostilitate
  • aranjament - înțelegere, acord, învoială, potrivire, tranzacție, pact, plan, proiect, prospect
  • coaliție - alianță, unire, asociere, înțelegere, convenție
  • comprehensiune - înțelegere, pătrundere, pricepere

Dex împăciuire

  • împăciuire 1-3 Împăcare (1, 5-6).
  • ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, (Rar) Acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei; împăcare – împăciui.
  • ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, Acțiunea de a împăciui și rezultatul ei; împăcare, pace. În nourii care i se frămîntau în minte întrezărise o lucire: se gîndise să se repeadă la Murgeni; dragostea lui cu fata Orheianului poate era împăciuirea și liniștea. SADOVEANU, O. VII 63. Pleoapelor tu nu le-ai dat hodină, Nici sufletului mută-mpăciuire. GOGA, P. 144.
  • împăciui 1-2 (A convinge pe cineva să facă pace sau) a face pace cu cineva a împăcălui (1-2), a împăcelui (1-2), a păciui (1-2@).
  • ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, IV. și (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). – În + pace + -ui.
  • ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, IV. (Azi rar) A convinge să facă pace, a împăca. pacifica. Eu lumea o împăciuiesc și o învrăjbez (Condeiul). GOROVEI, C. 98. ◊ El se gîndi a se împăciui cu dușmanii săi. BĂLCESCU, O. II 276. ◊ reciproc. Hai! frate să ne cinstim Și să ne împăciuim. ANT. LIT. POP. I 347.
  • A ÎMPĂCIUÍ ~ iésc tranz. rar A face să se împăciuiască. /în + pace + suf. ~ui
  • A SE ÎMPĂCIUÍ mă ~iésc intranz. rar (persoane sau colectivități) A restabili raporturile de prietenie (cu cineva); a face pace; a se împăca. /în + pace + suf. ~ui
  • împăciuì v. a restabili pacea (între două persoane).
  • împăcĭuĭésc v. tr. (d. pace). Împac, conciliez, restabilesc pacea: a împăcĭui doĭ oamenĭ, lucrurile. – Vechĭ împăceluĭesc.


Sinonimul cuvântului împăciuire

Sinonimul cuvântului împăciuire


Testează-te!