Dicționar de sinonime
Sinonime împăciuire
Cuvântul „împăciuire” are următoarele sinonime:
împăciuire ( substantiv )
- înțelegere
- armonie
Alte sinonime:
- împăcare
- acord
- pace
- unire
- concert
- concordie
- potriveală
Sinonime Apropiate
- pace - liniște, armonie, calm, înțelegere, concordie, acalmie, tihnă, astâmpăr, odihnă
- concordie - bună-înțelegere, armonie, acord, congruență
- consens - acord, înțelegere, potrivire, armonie
- armonie - potrivire, concordie, consens, bună-înțelegere, concordanță, echilibru, simetrie, proporție, muzicalitate
- pact - învoială, înțelegere, acord, aranjament, tocmeală, tratat, convenție, stipulație
- râcă - ceartă, conflict, sfadă, dușmănie, neînțelegere
- schismă - dezbinare, sciziune, despărțire, neînțelegere, erezie
- sfadă - ceartă, conflict, neînțelegere, divergență
- zavistie - discordie, dihonie, neînțelegere, conflict, intrigă, pâră, pizmă, dușmănie, ură
- gâlceavă - ceartă, conflict, dezacord, diferend, discordie, disensiune, animozitate, neînțelegere, dispută
- alianță - asociere, înțelegere, legătură, solidarizare
- animozitate - neînțelegere, confruntare, nervozitate, ostilitate
- aranjament - înțelegere, acord, învoială, potrivire, tranzacție, pact, plan, proiect, prospect
- coaliție - alianță, unire, asociere, înțelegere, convenție
- comprehensiune - înțelegere, pătrundere, pricepere
Dex împăciuire
- împăciuire 1-3 Împăcare (1, 5-6).
- ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, (Rar) Acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei; împăcare – împăciui.
- ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, Acțiunea de a împăciui și rezultatul ei; împăcare, pace. În nourii care i se frămîntau în minte întrezărise o lucire: se gîndise să se repeadă la Murgeni; dragostea lui cu fata Orheianului poate era împăciuirea și liniștea. SADOVEANU, O. VII 63. Pleoapelor tu nu le-ai dat hodină, Nici sufletului mută-mpăciuire. GOGA, P. 144.
- împăciui 1-2 (A convinge pe cineva să facă pace sau) a face pace cu cineva a împăcălui (1-2), a împăcelui (1-2), a păciui (1-2@).
- ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, IV. și (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). – În + pace + -ui.
- ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, IV. (Azi rar) A convinge să facă pace, a împăca. pacifica. Eu lumea o împăciuiesc și o învrăjbez (Condeiul). GOROVEI, C. 98. ◊ El se gîndi a se împăciui cu dușmanii săi. BĂLCESCU, O. II 276. ◊ reciproc. Hai! frate să ne cinstim Și să ne împăciuim. ANT. LIT. POP. I 347.
- A ÎMPĂCIUÍ ~ iésc tranz. rar A face să se împăciuiască. /în + pace + suf. ~ui
- A SE ÎMPĂCIUÍ mă ~iésc intranz. rar (persoane sau colectivități) A restabili raporturile de prietenie (cu cineva); a face pace; a se împăca. /în + pace + suf. ~ui
- împăciuì v. a restabili pacea (între două persoane).
- împăcĭuĭésc v. tr. (d. pace). Împac, conciliez, restabilesc pacea: a împăcĭui doĭ oamenĭ, lucrurile. – Vechĭ împăceluĭesc.