Sinonime învăț

Cuvântul „învăț” are următoarele sinonime:

Sinonime Apropiate

• obicei - deprindere, nărav, învăț, obișnuință, apucătură, tabiet, datină, cutumă, uz
• tabiet - deprindere, apucătură, nărav, obicei, manie
• habitudine - obicei, tradiție, deprindere
• apucătură - obicei, deprindere, uz, meteahnă, comportare
• deprindere - adaptare, acomodare, aclimatizare, însușire, obișnuință, învăț, apucătură, comportare, conduită
• frenezie - pasiune, patimă, zel, extaz, delir, avânt, elan, însuflețire
• practică - exercițiu, deprindere, aplicare, exercitare, experiență, obicei, datină
• savant - erudit, învățat, maestru, creator
• școlar - elev, ucenic, discipol, învățăcel
• dragoste - iubire, afecțiune, atașament, simpatie, pasiune
• știință - învățătură, disciplină, erudiție, cunoaștere, instrucție
• tradiție - datină, obicei, cutumă, uzanță
• ucenic - discipol, elev, învățăcel, începător
• uzanță - obicei, datină, uz, rânduială, regulă, cutumă
• fierbinte - cald, încins, încălzit, arzător, aprins, focos, avântat, înfocat, pătimaș

Dex învăț

• învăț 1-2 (Obicei sau) deprindere. 3 Deprindere rea. 4 Obișnuință. 5 învățătură. 6 Știință. 7 Sfat. 8 (Rar; pop) Poruncă.
• ÎNVẮȚ 1. Obicei, obișnuință, nărav, deprindere (rea). 2. Povață, sfat, îndemn. – Din învăța (derivat regresiv).
• ÎNVẮȚ 1. Obicei, obișnuință, deprindere. Baba și-a uitat învățul: Bate-njură, dă din mîni: Dracilor, sînteți păgîni? Maica mea! Să stai cu bățul Ca la cîni! COȘBUC, P. I 226. Se lepăda de un învăț cu care trupul omului atît de lesne se deprinde. SLAVICI, la TDRG. Învățul are și dezvăț, nu știi dumneata? CARAGIALE, O. I 64. 2. Povață, sfat, îndemn. Îi spuse cum au rămas orfani de mamă... cum apoi, la învățul mașterii-sa, tată-so-i dudui, adecă-i făcu pierduți prin pădure. RETEGANUL, P. I 47. Ce-ai făcut, măicuța mea? – Am și dăruit pe roșul, După cum ți-a fost învățul. TEODORESCU, P. P. 529.
• ÎNVẮȚ ~uri n. pop. 1) Obicei rău; deprindere rea; nărav; apucătură. ◊ Tot ~ul are și dezvăț constrâns de împrejurări, te dezobișnuiești de orice deprindere. 2) Argumentare menită să convingă pe cineva să procedeze într-un anumit fel. /v. a învăța
• învăț n. 1. obiceiu, deprindere (mai ales rea): învățul are și desvăț; 2. învățătură: să le fie de învăț OD. .
• 1) învắț n., pl. urĭ (d. mă învăț). Învățătură de minte: să le fie spre învăț. Deprindere, obiceĭ: învățu are și dezvăț, dacă te-aĭ deprins cu ceva bun cînd eștĭ bogat orĭ aĭ posibilitatea de a-l avea, te poțĭ dezvăța cînd eștĭ sărac orĭ nu-l poțĭ avea.

Antonime învăț

• Învăț ≠ dezvăț

Sinonimul cuvântului învăț

Testează-te!