Sinonime pustiit

Cuvântul „pustiit” are următoarele sinonime:

Sinonime Apropiate

• catastrofă - dezastru, calamitate, flagel, grozăvie, năpastă, urgie, nenorocire, sinistru, pacoste
• grozăvie - nenorocire, calamitate, oroare, flagel, dezastru, năpastă, prăpăd, pustiire, sinistru
• dezastru - catastrofă, calamitate, nenorocire, năpastă, prăpăd, urgie
• potop - diluviu, inundație, revărsare, dezastru, catastrofă, prăpăd, urgie, noian, mulțime
• flagel - nenorocire, dezastru, pacoste, calamitate, boală, epidemie, ciumă
• blestem - imprecație, maledicție, afurisenie, dezastru, potop, flagel, catastrofă, nenorocire
• pacoste - neajuns, bucluc, belea, necaz, neplăcere, mizerie, catastrofă, dezastru, potop
• sinistru - oribil, lugubru, odios, groaznic, funest, dezastru, catastrofă, nenorocire
• tragedie - piesă, dramă, operă dramatică, dezastru, calamitate, catastrofă, nenorocire, durere
• năpastă - nenorocire, belea, pacoste, necaz, calamitate, bucluc, neplăcere, încurcătură
• nimicitor - distrugător, pustiitor, devastator, potopitor
• dezastruos - nimicitor, ucigător, înfricoșător, catastrofal, groaznic, pustiitor
• distrugător - nimicitor, devastator, dezastruos, pustiitor, ruinător
• gol - dezbrăcat, despuiat, nud, dezgolit, golaș, deșert, sec, pustiu, necultivat
• nenorocire - nefericire, nenoroc, năpastă, pacoste, belea, necaz, neplăcere, bucluc, încurcătură

Dex pustiit

• pustiit1 1-7 Pustiire (1, 5-10). 8 Devastare (1).
• pustiit2, ~ă 1 ( locuri fertile, teritorii populate) Prefăcut în pustiu (1). 2 Devastat. 3 (; oameni) Rămas fără nici un bun material. 4 Femeie părăsită. 5 Solitar.
• PUSTIÍT, -Ă, pustiiți, -te, 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viață; devastat, prădat, distrus. 2. Retras; izolat, solitar. – pustii.
• PUSTIÍT, -Ă, pustiiți, -te, 1. Prefăcut în pustiu, devastat, prădat. După doi ani de război, țara a rămas pustiită. SADOVEANU, O. I 6. ◊ Și-și vedea viața toată pustiită, COȘBUC, P. I 249. El răscoală în popoare a distrugerii scînteie Și în inimi pustiite samănă gîndiri rebele. EMINESCU, O. I 51. Mîngîie-a ei ruină cu o palidă zîmbire, Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit. ALEXANDRESCU, M. 20. ♦ Gol, lipsit de viață, pustiu. Îl găsise răposatul popa Radu în tinda bisericii, la o lună după moartea preotesei, și-l luase în casa-i pustiită. GALACTION, O. I 45. Și mă lasă pustiit, Vestejit și amorțit. EMINESCU, O. I 214. 2. Retras; izolat, solitar. (Substantivat) Maica Evlampia se mișca, deșirată, în rasa-i cafenie. – Ia, Traiane maică, din colac, și din nuci, și din miere. Asta-i mîncarea noastră, a pustiitelor de lume. SADOVEANU, P. M. 67.
• PUSTIÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PUSTII și A SE PUSTII. 2) Care este însingurat; izolat; solitar. Suflet ~. /v. a (se) pustii
• pustiit a. 1. devastat: locuri pustiite; 2. fig. dezolat: un vis ce se strecoară într’un suflet pustiit GR. AL.
• pustăni pustii1

Sinonimul cuvântului pustiit

Testează-te!