Sinonime imperativ

Cuvântul „imperativ” are următoarele sinonime:

Sinonime Apropiate

• nevoie - trebuință, cerință, necesitate, imperativ, obligație, pretenție, lipsă, sărăcie, mizerie
• cerință - exigență, imperativ, necesitate, pretenție, dorință, deziderat, voință, trebuință, nevoie
• comandament - imperativ, cerință, exigență, pretenție, nevoie, poruncă, regulă, normă, lege
• necesitate - trebuință, cerință, nevoie, imperativ, obligație
• exigență - pretenție, rigoare, cerință, deziderat, imperativ, acribie, scrupul, minuțiozitate, migală
• pretenție - cerință, exigență, cerere, revendicare, moft, ifos nazuri
• presant - urgent, grabnic, imperios, neîntârziat
• obligatoriu - necesar, neapărat, imperios, impus
• comandă - ordin, poruncă, dispoziție, conducere, comandament, șefie
• absolut - complet, deplin, total, cert, sigur, neapărat, categoric, stringent
• zor - grabă, urgență, febrilitate, însuflețire, sârguință, elan, necesitate, nevoie, strâmtoare
• cerere - solicitare, pretenție, exigență, revendicare, rugăminte, apel, doleanță, petiție, jalbă
• peremptoriu - indiscutabil, categoric, cert
• prescripție - dispoziție, prevedere, obligație, aviz, indicație, rețetă, anulare, stingere, perimare (jur.)
• răspicat - limpede, clar, lămurit, hotărât, decis, categoric, ferm

Dex imperativ

• imperativ, ~ă 1 a Care ordonă poruncitor. 2 a Mandat ~ Obligație a deputatului ales de a vota așa cum i-au cerut alegătorii. 3-4 , a (; mod ~) (Mod verbal personal) prin care se exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte 5 a Propoziție ~ă Propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte 6 În mod poruncitor. 7 Necesitate categorică și necondiționată obligație. 8 ~ categoric Principiu enunțat de Kant, după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene.
• IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, , 1. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, ) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din impératif, imperativus.
• IMPERATÍV1, imperative, Necesitate categorică și necondiționată; obligație.
• IMPERATÍV2, -Ă, imperativi, -e, Care ordonă, care poruncește; poruncitor. Ton imperativ. ◊ Modul imperativ (și substantivat, ) = modul verbal prin care se exprimă un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte etc. (în vederea îndeplinirii sau împiedicării unei acțiuni).

Sinonimul cuvântului imperativ

Testează-te!